Astazi iau o pauza, sau cel putin asa vreau ... Incep munca cu 1 ora mai tarziu. Vreau sa imi beau cafeaua linistita, cu o tigare alaturi si cu cele mai bune bloguri de citit. Nu vreau nimic altceva. Nu mi-e foame, sete, dor, nu ma doare nimic, nici macar in cot, astazi e ziua mea de nepasare, singurica, instinsa pe scaunul meu de birou. Si voi citi, voi analiza, ma voi gandi la cat de urat e afara, si nu-mi va pasa de absolut nimic.
Astazi ma rasfat eu pe mine, cu linistea de afara, cu pasarile ce imi canta la fereastra, cu vantul care se aude usor printre frunzele deja uscate. Vreau sa ma simt bine, sa ma duc la munca cu o stare de spirit foarte buna. Si nimeni si nimic nu imi va strica dispozitia asta buna care in sfarsit si-a facut aparitia. M-am trezit atat de bine dispusa ....
Afara e putin rece, vantul adie, deja vine toamna..Fara sa observ, toate frunzele incep sa capete nuanta rosiatica, desigur, conform anotimpului. Si usor, usor, s-au facut 6 luni de cand am plecat de acasa, de cand am ales sa imi traiesc viata pe propriile forte. De atunci viata mea este mai luminoasa oricum, dar trebuie sa recunosc ca la inceput mi-a fost greu, am fost speriata, am cazut, dar el m-a ridicat, mi-a alungat temerile, cosmarurile, mi-a alinat lacrimile si durerea, iar totul a devenit mai usor.
IN SFARSIT POT SPUNE SI EU:
A meritat tot efortul, toate sacrificiile si toate sufletele calcate in picioare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu