Am chef de bancuri ... multe. Vreau sa rad, sa fiu un pic mai senina decat sunt acum. De abia astept sa primesc salariul, sa imi iau cate ceva. Mi-am planificat totul. Si trebuie sa iasa asa. Voi calca suflete in picioare, voi omora inimi si voi arunca zambete la o parte. Toate astea ca sa iasa cum vreau eu!
Momentan, pot sa spun ca nu mai am niciun leu in portofel. Sunt falita!!!
O sa stau nemancata la munca, voi fi plina de nervi ca nu pot sa imi iau mult adorata salata cu ton care ma binedispune. Si DA DOAMNE !!! sa nu fiu cu nenorocita aia pe tura.
Poate va intrebati cine e nenorocita aia ...
La mine acolo, la MC Donald's, exista rankuri, pe angajati. Erau decat 3 Crew traineri, bine ca acum avem 4, a mai avansat 1, era Robi... Cel mai special dintre toti, ne intelegeam super, avea rabdare sa ma invete tot ce trebuie sa stiu, asta pentru a avansa cat mai usor. Intradevar, am fost laudata de la inceput, am invatat foarte repede, mi-a placut sa am de-aface cu "dragii nostri clienti" si am facut totul "standard".
Dupa o perioada, Robi a fost transferat. A venit o baba enervanta, la menopauza, fara sot si fara copii, acum serios! cine dracu sa o vrea pe aia? Arata ca o lamaie si este acra...tot ca o lamaie.
1. Nu face nimic. Stie numai sa ia comenzi si sa serveasca. Atat!
Ale, fa aia, ale fa curat la cartofi, ale schimba cosurile, ale adu sosuri, ale numara service-ul, ale fa aialalta.
Dar tu ce mortii si eroii matii faci? Nimic!!!
2. E verisoara cu nu stiu ce Director de pe la TOATE MC din Cluj ... deh toata lumea o pupa in cur. Au ajuns Managerii si Directorul de la MC Donald's Polus sa ii aduca tavi, sa ii faca comenzile si tot asa.
3. Ca urmare a lui 2, scarba ne da pe toti in gat ca : nu chemam clientul la casa, ca nu sugeram produse, ca nu facem nimic, ca stam ca viteii la poarta noua, ca apoi sa mi se faca mie teorie ca vezi doamne de ce nu fac ce spune ea. Eu, ca fata de treaba ce sunt tac... Dar sa vezi ce i-o fac!
4. Daca imi gasesc alt loc de munca si imi termin preavizul ala nenorocit de 20 de zile, promit ca in ultima zi, exact cand scap de la lucru, sa o dau cu capul de o casa pana ii iese sangele pe nas si toti dintii din gura! JUR SA FAC ASTA CU MANA PE INIMA!!!
Si asa dintr-un subiect am dat in altul .... Oups Sorry!
Se afișează postările cu eticheta scarba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scarba. Afișați toate postările
miercuri, 7 septembrie 2011
luni, 29 august 2011
Aberez ...
Mi-e dor de multe ... Si mi-e atat de dor incat doare ....
Imi lipsesc groznic clipele de fericire, clipele in care stateam in bratele lui si stiam ca nimic nu imi poate face rau. Mi-e dor de zilele in care nu aveam nicio grija, in care eram linistita si stiam ca toate sunt la locul lor. Mi-e dor de "my old life", cand beam ca o vita, cand un "el" ma cara pana acasa, imi aducea ligheanul langa pat, cand ma distram fara sa imi pese de nimic, cand "el" imi spunea ca vom trece peste toate.
Mi-e dor de vara aceea in care imi luam o pauza de la lucru si mergeam in club pentru cateva ore si ma faceam pilaf, intorcandu-ma apoi la munca. Vara aceea in care nimic nu imi lipsea, in care parintii nu ma stresau pentru ca nu ii vedeam decat 1 ora pe zi, in care "iubitul" nu imi repeta in continuu ca nu il mai sun asa des, ca nu ii mai trimit semeseuri.
Mi-e dor de tot ce eram si faceam pe atunci.
Astazi, nimic nu mai e la fel. La munca sunt stresata, ma enervez pe prostia oamenilor. Ma enervez din cauza clientilor care nu stiu ce vor, care comanda ceva si apoi schimba comanda ca vezi doamne nu le trebea aia sau ailalta.
Totul s-a schimbat, e mai greu. Poate acum incepe viata mea cu adevarat. Mi-am luat inima in dinti, am renuntat la statutul de "fata lui tata", mi-am luat viata in propriile maini alturi de un alt "el".
Dar se pare ca istoria se repeta. Toti au pretentii, nimeni nu intelege ca eu nu sunt femeie de casa, ca eu sunt o rebela si asa voi ramane toata viata. Nimeni nu intelege ca tot ceea ce vreau este sa traiesc si eu linistita, la casa mea, cu fixurile mele.
Inca mai am idealul acela de la 14 ani, cand mi-am propus sa stau intr-o camera imensa, cu un covoras pufos pe jos, cu o saltea comoda, un tv atarnat de tavan, un laptop in brate, bautura si tigarile, iar el in bratele mele. Nu am nevoie de mobilier, poate doar un sifonier pentru haine si o masuta pe care sa imi beau cafeaua.
Dar am invatat cel mai important lucru de la viata, visele nu se implinesc niciodata... Asa ca de azi, am incetata sa mai visez.
Imi lipsesc groznic clipele de fericire, clipele in care stateam in bratele lui si stiam ca nimic nu imi poate face rau. Mi-e dor de zilele in care nu aveam nicio grija, in care eram linistita si stiam ca toate sunt la locul lor. Mi-e dor de "my old life", cand beam ca o vita, cand un "el" ma cara pana acasa, imi aducea ligheanul langa pat, cand ma distram fara sa imi pese de nimic, cand "el" imi spunea ca vom trece peste toate.
Mi-e dor de vara aceea in care imi luam o pauza de la lucru si mergeam in club pentru cateva ore si ma faceam pilaf, intorcandu-ma apoi la munca. Vara aceea in care nimic nu imi lipsea, in care parintii nu ma stresau pentru ca nu ii vedeam decat 1 ora pe zi, in care "iubitul" nu imi repeta in continuu ca nu il mai sun asa des, ca nu ii mai trimit semeseuri.
Mi-e dor de tot ce eram si faceam pe atunci.
Astazi, nimic nu mai e la fel. La munca sunt stresata, ma enervez pe prostia oamenilor. Ma enervez din cauza clientilor care nu stiu ce vor, care comanda ceva si apoi schimba comanda ca vezi doamne nu le trebea aia sau ailalta.
Totul s-a schimbat, e mai greu. Poate acum incepe viata mea cu adevarat. Mi-am luat inima in dinti, am renuntat la statutul de "fata lui tata", mi-am luat viata in propriile maini alturi de un alt "el".
Dar se pare ca istoria se repeta. Toti au pretentii, nimeni nu intelege ca eu nu sunt femeie de casa, ca eu sunt o rebela si asa voi ramane toata viata. Nimeni nu intelege ca tot ceea ce vreau este sa traiesc si eu linistita, la casa mea, cu fixurile mele.
Inca mai am idealul acela de la 14 ani, cand mi-am propus sa stau intr-o camera imensa, cu un covoras pufos pe jos, cu o saltea comoda, un tv atarnat de tavan, un laptop in brate, bautura si tigarile, iar el in bratele mele. Nu am nevoie de mobilier, poate doar un sifonier pentru haine si o masuta pe care sa imi beau cafeaua.
Dar am invatat cel mai important lucru de la viata, visele nu se implinesc niciodata... Asa ca de azi, am incetata sa mai visez.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)