Mi-e dor de multe ... Si mi-e atat de dor incat doare ....
Imi lipsesc groznic clipele de fericire, clipele in care stateam in bratele lui si stiam ca nimic nu imi poate face rau. Mi-e dor de zilele in care nu aveam nicio grija, in care eram linistita si stiam ca toate sunt la locul lor. Mi-e dor de "my old life", cand beam ca o vita, cand un "el" ma cara pana acasa, imi aducea ligheanul langa pat, cand ma distram fara sa imi pese de nimic, cand "el" imi spunea ca vom trece peste toate.
Mi-e dor de vara aceea in care imi luam o pauza de la lucru si mergeam in club pentru cateva ore si ma faceam pilaf, intorcandu-ma apoi la munca. Vara aceea in care nimic nu imi lipsea, in care parintii nu ma stresau pentru ca nu ii vedeam decat 1 ora pe zi, in care "iubitul" nu imi repeta in continuu ca nu il mai sun asa des, ca nu ii mai trimit semeseuri.
Mi-e dor de tot ce eram si faceam pe atunci.
Astazi, nimic nu mai e la fel. La munca sunt stresata, ma enervez pe prostia oamenilor. Ma enervez din cauza clientilor care nu stiu ce vor, care comanda ceva si apoi schimba comanda ca vezi doamne nu le trebea aia sau ailalta.
Totul s-a schimbat, e mai greu. Poate acum incepe viata mea cu adevarat. Mi-am luat inima in dinti, am renuntat la statutul de "fata lui tata", mi-am luat viata in propriile maini alturi de un alt "el".
Dar se pare ca istoria se repeta. Toti au pretentii, nimeni nu intelege ca eu nu sunt femeie de casa, ca eu sunt o rebela si asa voi ramane toata viata. Nimeni nu intelege ca tot ceea ce vreau este sa traiesc si eu linistita, la casa mea, cu fixurile mele.
Inca mai am idealul acela de la 14 ani, cand mi-am propus sa stau intr-o camera imensa, cu un covoras pufos pe jos, cu o saltea comoda, un tv atarnat de tavan, un laptop in brate, bautura si tigarile, iar el in bratele mele. Nu am nevoie de mobilier, poate doar un sifonier pentru haine si o masuta pe care sa imi beau cafeaua.
Dar am invatat cel mai important lucru de la viata, visele nu se implinesc niciodata... Asa ca de azi, am incetata sa mai visez.
Foarte rau. Niciodata sa nu incetezi sa visezi. Niciodata!
RăspundețiȘtergeretoata lumea imi spune sa nu mai visez, sa fiu cu picioarele pe pamant, ca visele sunt asa, niste idealuri neimplinite ... care mai mult te distrug... pana si iubitul meu imi zice sa nu mai visez....
RăspundețiȘtergere